"Acum cateva zile am avut parte
de o intalnire neasteptata........m-a oprit, intr-una din statiile de metrou,
un tanar chipes, cu un tradafir rosu in mana, care scanteia in lumina palida a
neoanelor si a vrut sa mi-l daruiasca. I-am spus ca nu il pot primi, ca nu cred
ca este pentru mine.....S-a posomorat, iar pe unul dintre obraji a inceput sa
se prelinga o boaba de margaritar...
Cum din difuzoare se auzeau timid acordurile unui vals, tanarul a ingenunchiat
si m-a implorat sa dansez cu el.....asa cum poate n-am facut-o cu
nimeni…..niciodata……ca si cand ar fi pentru ultima data cand dansez. M-am uitat
in jur la marea de oameni si, rusinata, am lasat privirea in jos…..A inteles si
totusi, a zis soptit ca “uneori ar trebui sa-ti lasi sentimentele sa iasa la
suprafata, sa nu te gandesti mereu la ce ar spune lumea daca…este numai o
invitatie la dans…te rog!”
Brusc, am inceput sa fac primii pasi de dans…statia de metrou se transformase
intr-o superba sala de bal, poleita in aur, coloane de marmura tasneau din
paviment si se impleteau in dans spre tavanul pictat cu stele, iar de acolo
curgeau tacute candelabre de cristal in care palpaia timid lumina lumanarilor…
Parfum suav de crini si frezii plutea in aer, iar trenurile de metrou se
transformasera in calesti imparatesti trase de frumosi cai albi cu hamuri de
argint… parca eram doar noi doi…
Cand valsul a luat sfarsit, tanarul mi-a multumit si a dat sa se indrepte spre
una din calestile care tocmai intra in statie, dar s-a intors si s-a uitat din
nou la mine... Atunci am observat ca in una dintre palmele mele rasarisera mici
rubine... A ras sinistru si mi-a spus:
- Nu ma recunosti, nu-i asa?
- Nu! Ar fi trebuit?
- Da! Ai fost acum un an la mine sa imi ceri o favoare.
- Chiar nu imi amintesc sa te fi vazut vreodata... imi pare rau!
- Ha, ha, ha – rise din nou – cat de repede uitati, voi muritorii, cand vi se
face o favoare...
Atunci am observat ca frumosul trandafir se transformase intr-un arc de argint,
iar la piept purta o tolba de aur cu sageti incrustate cu rubine...si mi-am
amintit...era Eros! Frumosul zeu al iubirii se intorsese printre
muritori...
Prin fata ochilor se derula acum intalnirea din Olimp cand in genunchi il
imploram sa-mi dea iubire... o iubire cum n-a fost si nu e... cum plangeam si
ii spuneam ca vreau sa fiu iubita, sa iubesc... sa simt ca traiesc... El imi
spunea ca o sa am parte de ceea ce doresc cu atata ardoare, insa trebuie sa
invat sa iert, ca si iertarea e scrisa in legile omenesti... sa invat sa nu cer
mai mult decat pot oferi, sa invat ca este Soare chiar si acolo unde par doar
nori si ca ploaia cade doar pentru a aparea curcubeul la sfarsit... sa invat sa
daruiesc fara sa primesc nimic in schimb, sa invat sa rad, sa plang.....sa
accept inima celuilalt asa cum este, sa nu incerc sa schimb nimic din armonia
de la inceput...
Imi aminteam cum cu suspine adanci ii promiteam ca voi face toate lucrurile
cerute.....
Si-am coborat din Olimp, sa-mi intalnesc destinul.....dar m-am jucat cu
el....am uitat de promisiunile facute lui Eros.....am cerut prea mult si nu am
oferit nimic in schimb, am ras cand trebuia sa plang, am ridicat vanitatea la
rang de arta....am vazut nori acolo unde era Soare...Am ranit fara
motiv....doar pentru implinirea unor copilarii...
Acum, de dupa o coloana din statia de metrou, Eros striga:
- Te-ai jucat cu iubirea....si-ai pierdut!!! Ha, ha, ha (ce ras sinistru are
uneori zeul iubirii) – acum trebuie sa platesti nesabuinta de a nu-mi asculta
poruncile!!!
- Te rog sa ma ierti...nu ma pedepsi prea aspru...nu am stiut sa ma
port...
- Ha, ha, ha....tu ai impresia ca pot trece peste orice...Acum stiu ce iti
doresti...Insa vei primi...asa cum nici nu ai visat...Iti dau din nou
IUBIRE...dar una sa te doara, sarutul lui sa arda, privirea sa te minta...sa
faci din noapte zi, lacrimile sa nu iti mai ajunga, nici Eos cand isi rastoarna
peste pamant ulciorul cu roua diminetii sa nu te racoreasca...sa simti ceea ce
au simtit cei ce l-au infruntat pe Ares...Eol sa-ti taie fata si sufletul sa-ti
zdreleasca....
- Nu, te rog, nu-mi face asta...
- Ha, ha, ha – rase din nou – am si facut-o! Nici nu stii...si a disparut...
Am ramas clipe bune cu privirea pierduta...speram din suflet sa nu se intample
asa...sa nu se razbune prea aspru...dar a facut-o...
In zadar incercam sa fiu asa cum promisesem, primeam numai reversul...era asa
cum nu a fost si nu e... iubire dureroasa...au curs rauri lacrimile mele...sarutul
lui ma arde....degeaba acum ofer fara sa cer...in zadar iert in fiecare zi...ma
minte in fiecare noapte...
Aseara am fost din nou in Olimp...nu l-am gasit pe Eros... dar i-am gasit pe
zei la sfat. Cu glas timid i-am intrebat daca mai pot face ceva...ei mi-au
rapuns la unison...”nici inteleptul Cheiron nu te poate ajuta...de razbunarea
lui Eros nu scapa nimeni...el iubeste, dar si judeca aspru....Te-ai jucat cu
iubirea, si de data asta ai pierdut!”
Intoarsa acasa, am cugetat adanc la cele spuse in Olimp....aveau
dreptate...incercasem sa pacalesc iubirea si-am pierdut"
