Frumuseţea nemărginită şi dorirea Dumnezeului Celui infinit este de neconceput
pentru duhul omenesc, Infinitul neputând fi cuprins de către ceea ce este
limitat. Tocmai de aceea Dumnezeu Se arată puţin câte puţin sufletului şi-l
îndeamnă pe acesta să-L caute, sa-L dorească, să se bucure de EL.
Sufletul se
străduieşte atunci să se înalţe până la frumuseţea dumnezeiască cu scopul de a
o cuprinde întru totul.
Sufletul se uimeşte, se minunează plin de iubire divină, de doriri înflăcărate.
Dumnezeu, fiind, după fire, nevăzut şi nelocalizat, este obiect al doririi şi
dorit, dar fiind, în acelaşi timp, pretutindenea prezent şi activ prin
energiile Sale, pentru cei ce s-au învrednicit, El este Iubire.
Dumnezeu fiind prin fire, infinit şi inaccesibil, dorirea sfinţilor faţă de
Dumnezeu nu este niciodată potolită, ea este pururea în mişcare, în creştere,
înălţându-se mereu către ceruri. Această mare dorire de Dumnezeu o avea Sfântul
Apostol Pavel atunci când spunea:
*Uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg
la tintă, la răsplata chemării de Sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus*.
Pr. Ambroise Frontrier