Flăcările gemene & Suflete pereche




Flăcările gemene trec cu mult dincolo de relaţiile de tipul suflet pereche, pănă în punctul în care devin, practic, indescriptibile. Tu eşti, în esenţă, parte din aceeaşi energie, şi asta poate crea o atracţie aproape copleşitoare, magnetică. Flăcările gemene sunt conştiinţe care au fost una singură şi care apoi s-a divizat, exact ca prima diviziune a unei celule fertilizate, crescând separat în propria lor existenţă şi, ocazional, întâlnindu-se şi unindu-se din nou pentru a-şi împărtăşi experienţele şi entuziasmându-se de bucuria acestui lucru, amplificând evoluţia amândurora, în mod excepţional.

Această evoluţie prin multiplicarea experienţelor dă naştere la sentimente de extaz şi bucurie extremă în cadrul acestor relaţii. În această contopire există posibilitatea de a trăi unitatea şi Unul, declaşându-se amintiri din starea de extaz şi uniune cu toate lucrurile. Compatibilitatea dintre flăcările gemene este foarte mare. Este cam şi cum te-ai întoarce acasă. Pentru că asta şi este, într-un fel. Este venirea acasă la sine, o venire acasă la amintirile unei uniuni totale cu sinele şi cu Dumnezeu.

Unul dintre cele mai importante lucruri care caracterizează flăcările gemene este lucrarea pe care şi-au stabilit-o să o facă împreună în această viaţă. Întâlnirea voastră, în special în această perioadă de accelerare, are o semnificaţie deosebită pentru înălţarea omenirii la lumină şi la un nivel superior de conştiinţă. Iar momentul este acum.


O relatare: Am fost atrasă de către o mână magică să vorbesc cu el. Când m-am apropiat, inima a început să-mi vibreze cu putere. Când m-a îmbrăţişat, am fost transportată la un alt nivel de conexiune, ca şi când am fi fost unul. Starea de extaz era dincolo de oricare dintre simţurile normale ... inima preluase conducerea... Nu mai aveam corp s-au emoţii. Aproape că m-a durut, atunci când am fost nevoită să mă desprind din îmbrăţişare şi să ies din această stare, ca atunci când te naşti şi eşti brusc, aruncat din pântecele protector al mamei în lumea rece de afară. De data aceasta, darul meu nu a fost reuniunea insăşi, ci reamintirea ei. 

Jonette Crowley


INIŢIEREA UNEI STELE




Pe neaşteptate şi fără nici o explicaţie, am auzit cum vocea din mintea mea îmi spune: Trebuie să-i deschizi cel de-al treilea ochi.

„Bine”, m-am gândit, somnoroasă, „lacul Titicaca este un loc bun pentru a face asta”. Nu aveam de gând să mă mişc din braţele lui Mallku.

Acum! A venit o comandă din interior. Am învăţat că este mai bine să nu ignori o recomandare atât de insistentă. 
I-am şoptit că trebuie să realizez o iniţiere energetică, pe jumătate adormit, a dat din cap, a aprobare.

L-am atins în mijlocul frunţii, trimiţând energie şi lumină, prin maini, în chakra celui de-al treilea ochi, centrul lui spiritual, în tot acest timp Mallku a mers într-o călătorie după care a adormit la loc.

Cât timp am stat astfel, am simţit cum prin chakrele mele trec curenţi electrici, circulând în spirala spre centrii lui energetici şi înapoi la ai mei într-o împletitură continuă, ca şi cum ar fi fost o singură fiinţă. Toate celulele mele păreau să fie polarizate magnetic într-un nou mod.

L-am iniţiat pe Mallku cu simbolul stelei cu unsprezece colţuri (un simbol al transcedenţei) şi cu energiile conducătorilor spirituali, cum galaxiile de sori sau curcubee colorate au plecat din palma mea spre capul lui. Iniţieri ca acestea marchează deseori următorul nivel de evoluţie spirituală de la calea de profesor la una de o mai mare responsabilitate – Calea Liderului.

In sensul cosmic de masculin şi feminin, noi ne-am jucat rolurile, atunci cand Mallku m-a luat în braţele lui protectoare. Aceasta cunoaştere mi-a permis să-mi joc rolul de feminin Divin, acela de iniţiator.

Femeia aduce cunoştinţe spirituale şi energie în lume, şi apoi le oferă bărbatului, care acţionează pe baza lor sau le dă formă. Cele mai puternice iniţieri de pe Pământ sunt cele făcute de o femeie unui bărbat; în special dacă sunt suflete gemene. Unele evoluţii spirituale sunt atât de intense, încât provoacă schimbări în corpul fizic.

În seara aceea, a renunţat la cina şi s-a băgat în pat la ora 18,00, cu hainele pe el, unde a stat nemişcat douăsprezece ore.
Am stat cateva clipe şi l-am urmărit cum doarme.

Din inima mea curgea spre inima lui aşa de multă iubire şi compasiune. Eram, în acelaşi timp, şi mama, şi sora, şi fiica, şi iubita lui.



Noi suntem, VULTURUL ŞI CONDORUL – Jonette Crowley


Să fim Esenţă



ESENŢĂ ESTE

Esenţă este Tot Ceea Ce Este, Suprem în prezenţa Sa.
Esenţă este iubirea pură, în valuri, puternică în transcendenţa ei.
Esenţa deţine calea păcii, modul de a păşi în faţă.
Esenţa curge în spatele scenei, apoi ne cheamă pe toţi spre Ea.
Esenţa cântă o melodie atât de pură, ca inimile deschise să o asculte.
Esenţa ne umple din nucleul fiinţei noastre, apoi radiază şi străluceşte.
Esenţa ne hrăneşte prin sufletul nostru, ne umple de uimire
Esenţa este nucleul creaţiei, asupra căruia înţelepţii meditează.

ESENŢA NOASTRĂ ESTE.
Ea conţine creaţia. Susţine creaţia.
Este lumină pură. Este iubire pură. Este sunet pur.
În lumina ei, iubirea şi sunetul sunt toate planurile şi tiparele de creaţie.
Tiparele şi planurile sale deţin înţelepciunea infinită şi câmpuri inifinite de potenţiale.
Este bucurie pură. Este fericire pură.
Şi totuşi este mult mai mult.
Este fără nume, fără formă ... vidul care sfidează orice explicaţie.
Suntem visul său. Suntem realitatea sa.
Suntem cu toţii extensii ale Esenţei, conectaţi cu iubire, ca parte a modelului ţesăturii sale.
Suntem versiuni multiple, fără seamăn, ale acestei Esenţe în formă.
Ca Esenţă în formă, şi noi şi suntem Dumnezei creatori, pentru că Esenţa din noi deţine toate cheile de la planurile creaţiei.
Ca Esenţă în formă, şi noi putem ţese orice model dorim, pentru că avem liberul arbitru ca să facem acest lucru.
Esenţa noastră Iluminată este doar unul dintre numeroasele ritmuri pe care le deţinem în sistemul nostru de energie, legat-de-Pământ, pe care-l numim trup.
Şi totuşi, noi, ca Esenţă pură, existăm în plan multidimensional, dincolo de această lume fizică.
Suntem infiniţi în adevărata noastră natură.
Suntem veşnici în adevărata noastră expresie. 

Muzica pentru vindecarea energiei feminine: Muzica de meditatie.

***

Mantra de recuperare a Esenţei

Sunt iubire. Sunt veşnic. Sunt infinit.

Cântă mantra de mai sus, cu sinceritate, la nesfârşit, atunci când te afli în ritmul liniştit al meditaţiei sau ori de câte ori ai nevoie să-ţi reaminteşti cine eşti cu adevărat, Să fim Esenţă, cu atât ne aliniem mai mult la ea.

Să fim Esenţă - Jasmuheen


RĂMÂI ÎN TĂCERE ŞI ÎN CUNOAŞTERE



Rămâi în tăcere şi mă vei auzi, rămâi nemişcată şi vei simţi undele forţei lui EU SUNT CEEA CE SUNT.

În tăcerea care te-nconjoară, în tăcerea fiinţei tale lăuntrice, îmi vei cunoaşte toate secretele. Rămâi în tăcere, nemişcare şi cunoaştere.

Odihneşte-te uşor, în pacea din adâncul tău, păşeşte fără zgomot prin viaţă, conştientă de fiecare fiinţă vie şi de răsuflarea ce aduce pe lume fiecare viaţă.

În tăcere, în nemişcare, în păşirea fără zgomot, TOTUL ESTE CUNOSCUT.

Păstrează Zeiţa în inima ta, ţine uşa înţelepciunii deschisă, deoarece vin noi cicluri, despre care am vorbit.

Noi moduri de a fi, o auroră ce aduce râsul, o bucurie relaxată –acestea sunt lucrurile după care aleargă unii acum.

Aceasta este vocea Zeiţei, atât de reală, păstrată adânc în noi, în mine şi în tine, o voce care se înalţă, în timp ce inimile noastre se deschid mai mult deoarece simţim compasiune şi grijă.

Poem – scris de Jasmuheen


Binecuvântări


- Binecuvântări personale - 

Binecuvântarea respiraţiei – prin respiraţia mea, toate universurile sunt cunoscute şi experienţa vieţii poate fi modificată. Prin ajustarea respiraţiei mele, făcând-o lentă, profundă şi rafinată, pot să trăiesc o pace interioară profundă.

Binecuvântarea capacităţii de a iubi şi de a fi iubit, de a simţi iubirea divină, iubirea omenească şi toate tipurile de fluxuri de energie a iubirii.

Mă simt atât de binecuvântată să fiu aici, acum, într-un trup, pe planeta Pământ, să pot să dansez în şi cu valul vieţii omeneşti. Să fiu, în acest moment, în trupul meu, în plină evoluţie, să fiu capabilă să fiu pe deplin prezentă în existenţă!

- Binecuvântări cu privire la ceilalţi - 

Mă simt atăt de binecuvântată să am familia şi prietenii în viaţa mea, alături de care să împărtăşesc dansul armoniei şi iubirea. Să ne iubim şi să ne susţinem unii pe alţii, să învăţăm şi să ne dezvoltăm cu fiecare dialog.

Mă simt atăt de binecuvântată pentru că ceilalţi sunt deschişi să creeze o lume armonioasă, fără să emită judecăţi, numai pentru ca a venit vremea; pentru că reuşesc să călătoresc şi să fiu cu atât de mulţi oameni puri, veseli, înţelepţi şi iubitori, peste tot în lume.

Mă simt atât de binecuvântată să am sisteme de sprijin interdimensionale, care sunt mereu aici să mă călăuzescă, să mă iubească, să mă asiste, să mă regenereze şi să mă relaxeze. Sunt binecuvântată de fluxurile universale de iubire şi de inteligenţă, la care respiraţia mea mă poate acorda şi pe inima mea de om, receptivă la iubire şi înţelepciune, le poate accesa.

- Binecuvântări cu privire la viaţa pe Planeta Pământ

Sunt binecuvântată că Mama Pământ mi-a dat un trup şi amestecurile ei speciale de elemente, ca să am simţuri cu care să experimentez acest tărâm.

Sunt binecuvântată că, prin acest trup, o pot experimenta pe Mama Pământ în toate formele ei – oameni şi animale, plante, minerale, cer, ocean, ape şi toate împărăţiile de pe Pământ.

Din nou, mă simt atât de binecuvântată să mă aflu aici, în acest moment special din evoluţia Pământului.

Meditează la acest poem, având intenţia de a primi din el revelaţia optimă. Meditează la binecuvântările tale.

Jasmuheen


Hristos a Înviat!


După Sfânta Înviere a Mântuitorului şi după mărturia istoriei despre această biruinţă, ca biruinţă(şi după mărturia istoriei despre consistenţa mai presus de fire a acestui ideal al lui Iisus faţă de orice ideal omenesc), noi, urmaşii Apostolilor, nu mai putem zice că n-am înţeles nimic.

Hristos a Înviat, înseamnă că într-adevăr Dumnezeu există.
Hristos a Înviat, înseamnă că într-adevăr există lumea cerească ca lume reală şi fără moarte.
Hristos a Înviat, înseamnă că viaţa este mai tare ca moartea.
Hristos a Înviat, înseamnă că răul este mai slab decât binele.
Hristos a Înviat, înseamnă că toate nădejdile bune ale oamenilor sunt îndreptăţite.
Hristos a Înviat, înseamnă că toate problemele vieţii sunt pe deplin dezlegate.

Toate parabolele principale şi grele sunt pe deplin lămurite. Cătuşele întunericului şi ale tristeţii sunt sfărâmate fiindcă Hristos a Înviat!

Iată ce înseamnă a fi ucenicul idealului întruchipat: peste toate tristeţile veacului de acum va fi martor – cu preţul vieţii – al Învierii omeneşti, la destinaţia ei de obârşie.

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca

Spirit Divin


Spirit Divin, odată cu Sfintele Sărbători Pascale, activează înăuntrul meu lumina şi dragostea necondiţionată.
Ajută-mă să fiu ceea ce ştiu că sunt.
Ajută-mă să-mi amintesc întotdeauna de valorile care contează cu adevărat.
Ajută-mă să trăiesc conştient ca un Copil al Luminii, care vesteşte în jur numai bucurie şi adevăr divin.
Ajută-mă să iert, să mă eliberez, să mă înalţ în lumina sfântă.
Adu-mi conştienţa de Sine în fiecare moment al vieţii mele.
Şi iartă-mă de fiecare dată, când mai uit.
Iartă-mă şi reaminteşte-mi.
Şi ghidează-mi calea prin Lumină.
Şi înalţă-mă în Dragoste.
Şi fă-mă conştient/ă de Cine Sunt cu Adevărat.
Amin.
Aşa să fie şi aşa este!

Sursa:Internet

Frumoasa şi Bestia



Dumnezeu îi invită pe toţi oamenii să intre în Rai, dar El nu obligă pe nimeni.

Părintele Ambroise ia aici pilda Frumoasei şi Bestiei, deşi, sincer, dragostea Bestiei, adăugând că nici un exemplu nu dă socoteală faţă de aceste stări sufleteşti. 

Dumnezeu nu suprimă iadul fiindcă el nu violează voinţa creaturii Sale, care în mod liber îl poate refuza. Egoismul nostru ne închide în iadul nostru; dragostea de Dumnezeu şi de aproapele ne deschid Dumnezeului iubirii.


ÎMPĂRATE CERESC


Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătaţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !

*** O rugăciune de o mare însemnătate!



Meditaţie pentru purificarea Sufletului, a Spiritului în Duhul Sfânt!



FRUMUSEŢEA DUMNEZEIASCĂ



          Frumuseţea nemărginită şi dorirea Dumnezeului Celui infinit este de neconceput pentru duhul omenesc, Infinitul neputând fi cuprins de către ceea ce este limitat. Tocmai de aceea Dumnezeu Se arată puţin câte puţin sufletului şi-l îndeamnă pe acesta să-L caute, sa-L dorească, să se bucure de EL. 

          Sufletul se străduieşte atunci să se înalţe până la frumuseţea dumnezeiască cu scopul de a o cuprinde întru totul.

          Sufletul se uimeşte, se minunează plin de iubire divină, de doriri înflăcărate.

          Dumnezeu, fiind, după fire, nevăzut şi nelocalizat, este obiect al doririi şi dorit, dar fiind, în acelaşi timp, pretutindenea prezent şi activ prin energiile Sale, pentru cei ce s-au învrednicit, El este Iubire.

          Dumnezeu fiind prin fire, infinit şi inaccesibil, dorirea sfinţilor faţă de Dumnezeu nu este niciodată potolită, ea este pururea în mişcare, în creştere, înălţându-se mereu către ceruri. Această mare dorire de Dumnezeu o avea Sfântul Apostol Pavel atunci când spunea:

         *Uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la tintă, la răsplata chemării de Sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus*.


Pr. Ambroise Frontrier


TU, Ingerul de Aur


    Suntem toti adunati in jurul tau. 

    Este o adunare de familie. Mentinem energiile si te sustinem in tot ceea ce simti. Ia-ti acum ragaz si odihneste-te. Permite-ti sa fi tu insuti. Lasa totul in seama noastra, in seama Constiintei. Te descurci admirabil in acest noian de energii ce se intrepatrund, ce se desprind; unele care pleaca altele care vin. Conteaza punctul tau de constiinta. Conteaza ce alegi si imediat esti in acea alegere, in acea constientizare.

    Voi cei ce ati ales schimbarea, o traiti; pasiti apoi dincolo de ea in faptul deja realizat. Nu e necesar sa stai continuu in momentul schimbarii. Odata ce i-ai permis schimbarii sa se intample si ti-ai permis sa o traiesti, treci prin ea si mergi mai departe. Adica ajungi in faptul deja realizat. Atunci devii observatorul neimplicat.

    Poti trai o multitudine de alegeri pt ca esti multidimensional/a. Traiesti o diversitate. Dar nu uita punctul de observator total detasat. Este aidoma miezului Eu Sunt din care tu poti iesi, apoi alege si experimenta. In acest punct esti acum cu noi, Familia ta Angelica, acela de miez. Permite acum acestui miez de constiinta sa se reverse in tot ceea ce alegi, in tot ce ai ales si-n tot ce vei alege sa experimentezi.

    Aici in acest spatiu al Romaniei sunt multe noduri gordiene. Ele treptat se vor desface, se vor destrama. Multe programe mentale inconjoara acest spatiu, il mentin in vechi. Cand tu dai drumul contiintei Eu Sunt, aceasta se expandeaza, dizolva, desface aceste noduri. 
Fiecare cu proria sa constienta Eu Sunt, ajuta la aceasta desfacere.

    Permiteti si fiti compasionali. O multime de evenimente au loc pt ca voi le-ati ales. Acum nu va speriati de ele. Accepatati-le binecuvantati-le si lasati-le sa se desfasoare libere. Ele isi vor gasi rezolvarea prin ele insele.

    Nu veniti cu forta, nu veniti cu impingere, nu trimiteti. Doar permiteti. Lasati totul in voia constiintei divine.
Respiram profund in aceasta stare de pace, de incredere, de permitere.
Nu confundati umanul cu divinul. Nu incercati sa rezolvati cu instrumentele umane. Permiteti Ingerului de Aur care sunteti, sa echilibreze totul.
Suntem un ocean de iubire. Suntem un ocean de compasiune. Permitem acestor constiinte sa realizeze echilibrul. Suntem in permitere totala.
Si asa este.